Este important ca, imediat ce observi ca ai picioarele umflate, sa mergi la un doctor pentru punerea unui diagnostic corect.
Iata mai jos ce motive pot fi vinovate de aceasta problema comuna!
Statul in picioare, un vinovat des intalnit in cazul picioarelor umflate
Printre cele mai intalnite cauze ale picioarelor umflate se numara statul in picioare mai multe ore la rand. Dar si statul pe scaun poate provoca aceeasi neplacere, atentioneaza specialistii. Atunci cand stai mai mult timp in aceeasi pozitie, muschii nu se mai contracta, asa ca fluxul sanguin incetineste la nivelul membrelor inferioare.
Prin urmare, doctorii ne recomanda sa ne ridicam de pe scaun ori sa ne asezam, in functie de caz, macar cinci minute la o ora. Atunci cand stai mult la birou, incearca sa tii picioarele usor ridicate. Obisnuiesti sa stai cu picior peste picior atunci cand stai jos? Specialistii ne avertizeaza si in privinta acestei posturi. Iti poate afecta circulatia sangelui, in special daca petreci multe minute in sir in aceasta pozitie.
Consumul mare de sare retine apa in tesuturi
Consumata in exces, sarea poate conduce la retinerea lichidului in tesuturi, ceea ce provoaca senzatia de picioare umflate. The American Heart Association recomanda ca un adult sa nu consume mai mult de 2.300 mg de sodiu pe zi, adica o lingurita de sare. Aici nu intra doar sarea pe care o presari din solnita, ci si cantitatea care se afla deja in compozitia alimentelor din comert, in special a celor procesate. Fii atent la alune, supe la plic, mezeluri, pate, preparatele congelate si dressingurile pentru salata pe care le cumperi din comert.
Obezitatea, printre cauzele picioarelor umflate
Persoanele care se confrunta cu probleme de greutate pot sa constate ca picioarele lor se umfla des si ca sunt grele. Specialistul Britt Marcussen ne lamureste in acest caz. El spune ca acest lucru se intampla din cauza depozitelor de grasime care afecteaza circulatia de la nivelul membrelor inferioare.
Ranile de la picioare nu trebuie tratate cu indiferenta
Loviturile la membrele inferioare pot conduce la umflare, semn ce apare ca un raspuns fizic. Sangele coboara in partea afectata a corpului si conduce astfel la o acumulare de fluid. Desi are rol de adjuvant, la inceput va cauza inflamarea tesuturilor. Este recomanat sa tii piciorul ridicat pe o perna si sa aplici comprese cu gheata pentru a grabi vindecarea.
Problemele la inima, o posibila cauza a picioarelor umflate
Iti simti des picioarele umflate si grele? Nu trata cu indiferenta acest semn pe care ti-l transmite organismul. Poate insemna ca ai probleme cu inima. Aceasta problema apare atunci cand organul reprezentativ al sistemului cardiovascular nu mai poate sa pompeze suficient sange in corp.
Fluctuatiile hormonale conduc la retinerea apei in corp
Cu siguranta ai observat ca inaintea menstruatiei corpul retine apa in tesuturi, provocand astfel senzatia de piele pufoasa. Acesta este un simptom al schimbarilor hormonale ce au loc in perioada respectiva a lunii. Semnul este mai vizibil in zona membrelor inferioare din cauza gravitatiei. In plus, modificarile hormonale mai apar si din cauza administrarii pilulelor contraceptive.
Ficatul bolnav, un factor de luat in seama in cazul picioarelor umflate
Prezenta celulelor canceroase aparute la ficat poate duce la umflarea picioarelor, asa ca acest simptom, aparent banal, nu trebuie tratat cu indiferenta. Presiunea sangelui de la acest organ creste, ducand in acest fel la acumularea de lichid in picioare si in zona abdomenului. Aceasta conditie este denumita in termeni medicali ascita.
Chiar daca nu suferi de o afectiune grava, nu trata cu indiferenta picioarele umflate, mai ales daca te confrunti des cu acest simptom. Un specialist te poate ajuta sa descoperi din timp boala cu care te confrunti si sa alegi tratamentul potrivit pentru tine.