Stilul de atasament se formeaza in copilarie in functie de modul in care se construieste relatia copilului cu parintii sau cu persoanele care-l ingrijesc. Odata format, stilul de atasament ne urmareste toata viata si ne influenteaza toate relatiile, dar mai ales relatiile de cuplu. Pe scurt, stilul de atasament rezulta din raspunsul pe care copilul il primeste de la parinti atunci cand porneste in explorarea lumii.
Daca parintii sunt disponibili fizic si emotional si reprezinta un loc sigur in care copilul poate reveni atunci cand se simte stresat, amenintat sau nesigur, oferindu-i confort si validare, atunci se creeaza un stil de atasament sanatos, care il va ajuta sa aiba relatii sanatoase in viitor. Daca nu se intampla acest lucru, copilul dezvolta unul dintre celelalte trei tipuri de atasament. Exista in total patru stiluri de atasament:
Atasamentul sigur
Atasamentul ambivalent anxios
Atasamentul nesigur evitant
Atasamentul dezorganizat (dezorientat)
Vom discuta in continuare despre primele doua:
Atasamentul sigur este singurul stil de atasament sanatos. Dupa cum spuneam mai sus, copiii cu acest stil de atasament au incredere in calitatea de plasa de siguranta a figurii lor de atasament (mama, tata, etc).
Relatia cu figura de atasament este una sigura si reciproca, in care copilul percepe disponibilitate, siguranta si intimitate, ceea ce ii ofera curajul de a explora lumea si pe sine insusi. Mai tarziu in viata, acesta este stilul in care va aborda relatiile cu cei din jur, inclusiv relatia cu partenerul de viata: va da dovada de disponibilitate fizica si emotionala, cel mai probabil si de empatie, nu ii va fi teama de intimitate sau de abandon.
Adultul cu stil sigur de atasament nu se lasa calcat in picioare in relatii, isi comunica asertiv limitele, apreciaza independenta si sinceritatea, isi exprima deschis sentimentele si isi trateaza partenerul cu incredere si respect.
Atasamentul ambivalent anxios se naste ca urmare a relatiei copilului cu o figura de atasament oscilanta, ambivalenta, care cand ii ofera afectiune, cand il respinge. Acest tip de comportament da nastere dependentei copilului fata de figura de atasament, dar si unei imense anxietati – copilul isi va utiliza energia psihica si emotionala in principal pentru a incerca sa anticipeze ce urmeaza si pentru a-si putea adapta el insusi comportamentul in scopul de a fi dezirabil.
Copilul se invinovateste pe sine pentru lipsa de atentie si disponibilitate emotionala a figurii de atasament si cauta constant validare, suferind in acelasi timp de o prea mare teama de respingere, abandon si esec. Adultul cu acest stil de atasament va avea nevoie constanta de dovezi de iubire, apreciere si validare de la partenerul de viata si de la cei din jur.
Neavand o baza solida de incredere in sine, va deveni foarte usor anxios cu privire la propria valoare in relatia de cuplu si in general, exercitand o presiune prea mare asupra partenerului, care se poate simti extenuat de aceasta nevoie constanta de validare.
Adultul cu stil de atasament ambivalent anxios poate deveni foarte posesiv cu partenerul de viata si se poate simti foarte lesne ranit de orice dovada de independenta a acestuia, ajungand in situatia de a-l indeparta din dorinta prea mare de a-l tine aproape.
Citeste partea a doua a articolului AICI. >>
