Dupa cum spuneam in prima parte a acestui articol, stilul de atasament se formeaza in copilarie in functie de modul in care se construieste relatia copilului cu parintii sau cu persoanele care-l ingrijesc. Stilul de atasament ne urmareste mai departe in viata adulta, modelandu-ne relatiile cu cei din jur si cu partenerul de viata. Exista 4 astfel de stiluri:
Atasamentul sigur
Atasamentul ambivalent anxios
Atasamentul nesigur evitant
Atasamentul dezorganizat (dezorientat)
In continuare discutam despre ultimele doua stiluri de atasament, care se formeaza atunci cand parintele sau ingrijitorul este indisponibil emotional sau chiar si fizic pentru copil. Aceste doua stiluri de atasament din copilarie au urmari majore pentru capacitatea de relationare si de exprimare a emotiilor pentru persoana in cauza, conturand relatii complicate, in care comunicare este dificila.
Atasamentul nesigur evitant se naste ca urmare a relatiei copilului cu o figura de atasament care nu prezinta incredere si disponibilitate fizica si emotionala. Copilul se simte respins, nevalidat, nu simte asigurarea acelei plase de siguranta si este temator in explorarea lumii si a sinelui pentru ca nu simte ca se poate baza pe ajutor sau confirmare din partea figurii de atasament.
Ca urmare, acesta dezvolta un comportament de evitare voita a figurii de atasament, pe principiul „te resping eu inainte sa ma respingi tu”. Adultul cu stil de atasament nesigur evitant simte deseori ca nu merita afectiune sau recunoastere, ca nevoile sale nu sunt importante si demne de luat in seama de catre ceilalti. In relatia cu partenerul de viata va mentine permanent o distanta emotionala si se va teme de intimitate din frica de a nu fi respins.
La suprafata, persoanei cu acest tip de atasament pare ca de fapt nu i-ar pasa prea mult ce se intampla in relatie, dar in interior traieste constant cu teama de a nu deveni dependenta de partener si trece constant printr-un joc interminabil de reactii antagonice.
Aceste persoane au de multe ori relatii dramatice, de tipul „suntem impreuna - nu mai suntem impreuna”, „vreau sa fiu cu tine – nu mai vreau sa fiu cu tine”, si totul este din teama de a nu fi ranite, abandonate sau de a-si pierde asa-zisa independenta pe care si-au cultivat-o de-a lungul timpului ca mecanism de aparare.
Atasamentul dezorganizat (dezorientat) se naste in urma relatiei copilului cu o figura de atasament care a suferit traume importante, inca nerezolvate la momentul formarii atasamentului. Copilul simte ca ceva este profund in neregula cu parintele, il percepe ca indisponibil si imprevizibil si poate chiar ca pe o sursa de pericol.
Este posibil ca figura de atasament sa abuzeze fizic si/sau emotional copilul, care doreste sa scape din aceasta relatie abuziva, dar nu are cum, pentru ca existenta lui depinde de ea. Adultul cu acest stil de atasament va avea la randul sau un comportament imprevizibil si poate chiar agresiv in anumite situatii.
Nu se simte niciodata in siguranta cu adevarat si ii este greu sa-si gestioneze emotiile, reactionand imprevizibil la stres si putand chiar sa devina el insusi abuziv fata de partenerul de viata, continuand astfel cercul vicios al abuzului resimtit in copilarie.
