Oboseala cronica, durerile musculare, congestia sinusurilor, problemele digestive, greutatea oscilanta, durerile de cap si afectiunile pielii pot fi tratate sau cel putin li se pot ameliora efectele si consecintele cu ajutorul unei diete de detoxifiere.
Insa, unele din cele mai populare diete de detoxifiere au fost aspru criticate deoarece nu furnizeaza suficiente elemente nutritive pentru organism. Astfel ca, medicii atrag atentia asupra necesitatii unui control inainte de a incepe orice dieta pentru a verifica starea de sanatate si pentru a discuta planul alimentar si sportiv.
Necesitatea dietelor de detoxifiere a aparut in urma expunerii constante a organismulului la numerosi factori daunatori ce se acumuleaza in timp. Toxinele in organism sunt rezultatul anti-nutrientilor precum cafeina, alcoolul si alimentele prelucrate, al medicamentelor, poluantilor de mediu precum pesticidele si produsele de curatat, alergienilor si organismelor infectioase cum ar fi bacteriile si parazitii. Insa, ceea ce multe persoane uita este ca toxicitatea poate avea si radacini emotionale precum stresul, izolarea sau lipsa unui scop in viata.
In ceea ce priveste durata dietelor de detoxifiere, aceasta poate varia de la cateva zile pana la cateva saptamani, perioada in care este recomandat sa respecti un program de nutritie de sapte zile, alaturi de exercitii usoare si tratamente pe baza de plante.
Alimentele recomandate in perioadele de detoxifiere sunt fructele si legumele proaspete organice alaturi de ulei de masline, ceaiuri, boia de ardei iute, fructe uscate, nuci, verdeata proaspata si fresh-uri obtinute din fructe si legume.
Iar total interzise in perioadele de detoxifiere sunt alimentele procesate, cofeina, alcoolul, tutunul, zaharul si ciocolata. Insa, nutritionistii recomanda si evitarea alergenilor comuni precum oua, grau, lactate, arahide, soia, rosii, vinete si ardei gras.
Pe durata perioadelor de detoxifiere este permis consumul de carne insa, specialisti recomanda limitarea acestuia la pui, curcan, peste de apa rece si miel, de preferinta organice.