Este important sa facem diferenta intre calatoriile scurte, care sunt de obicei stresante si nu au la baza decat dorinta de relaxare si distractie, cu cele pe termen lung, care reprezinta etape ample de dezvoltare personala si implica o doza foarte mare de neprevazut. De ce ai vrea totusi sa faci acest lucru? Desigur, o astfel de idee nu se incadreaza in normele societatii actuale, conform careia copiii au nevoie de stabilitate, de scoala ca institutie, de prieteni si de rutina zilnica. Probabil primul lucru pe care il vei auzi din partea apropiatilor va fi in legatura cu impactul negativ pe care o astfel de decizie il poate avea asupra copiilor, acuzandu-te pe tine si partenerul tau de egoism si lipsa de responsabilitate.
Pe de alta parte, vei avea propriile incertitudini, de la stabilirea efectiva a traseului, la problema scolarizarii, pana la problemele inerente care apar pe traseu ori in legatura cu reusita expeditiei. Chiar daca te afli la prima experienta de acest gen, probabil esti constient de faptul ca daca problemele de acasa ti se par uneori imposibile, cele de pe drum vor fi cu atat mai greu de gestionat. Cu toate acestea, intreruperea ritmului normal si incercarea unor experiente inedite nu pot decat sa aduca un plus asupra calitatii vietii, mai ales daca se are in vedere mentinerea unui echilibru in luarea si implementarea deciziilor. Adoptarea unui stil de viata nomad intr-un astfel de context este o reala provocare, insa beneficiile pe care le are asupra coeziunii familiei si a dezvoltarii celor mici sunt motive suficiente pentru a iti dori sa incerci o astfel de aventura.
Asadar, iata principalele avantaje de care beneficiaza copiii care calatoresc:
1. Invata ca orice este posibil daca isi doresc cu adevarat
Prima bariera mentala de care majoritatea oamenilor se lovesc atunci cand “indraznesc” sa viseze la lucrurile pe care le doresc in viata lor este aceea ca ori pare irealizabil, ori implica multa munca pentru a fi pusa in practica, motiv pentru care, de multe ori, ideile sunt abandonate. Acelasi lucru se intampla si in cazul unor astfel de calatorii de durata, a caror pregatire necesita un consum emotional si fizic crescut. Cu toate acestea, la finalul acestei perioade de pregatire se afla rasplata mult dorita, iar pentru copii acela este momentul esential in care realizeaza ca, daca isi doresc ceva cu adevarat, poti realiza o serie de lucruri la care abia indrazneau sa se gandeasca in trecut. Acest lucru ii va face sa indrazneasca mai mult si sa se autodepaseasca in orice probleme pe care le vor intampina de-a lungul timpului, intrand intr-o competitie directa cu ei insisi, nu cu ceilalti. De asemenea, vor constientiza importanta experientelor in detrimentul posesiilor, aspect pe care majoritatea adultilor il realizeaza deseori tarziu, iar alteori niciodata.
2. Invata limbi straine de la vorbitori nativi
Copiii care calatoresc mult au oportunitatea de a deprinde mult mai usor diferite abilitati de comunicare si de a invata alte limbi prin exersare zilnica. Este stiut faptul ca acestia invata o limba straina mai repede decat adultii, iar procesul nu este unul plictisitor, asa cum se intampla atunci cand invata cu ajutorul DVD-urilor sau a internetului, ci unul interactiv, avand ocazia sa isi exerseze abilitatile cu vorbitori nativi. In felul acesta, se bucura in timp real de rezultatele pe care le obtin, depasind cu usurinta bariera reprezentata de ezitarile si temerile pe care le presupune comunicarea intr-o limba straina, in general.
3. Dezvolta o crestere a gradului de adaptabilitate la schimbare
Pe parcursul unei calatorii vor exista mereu situatii neprevazute care vor necesita decizii la care, poate, nu ne-am gandit inainte, cand inca ne aflam in zona de confort. Astfel, cei mici vor avea ocazia sa participe la procesul de luare a deciziilor si sa urmareasca felul in care parintii incearca sa gaseasca de fiecare data cea mai buna solutie, de data aceasta intr-o situatie care este noua si pentru ei. De multe ori se intampla ca bugetul alocat calatoriei sa fie insuficient pe masura ce se inainteaza pe traseu, si tot de atatea ori calatorii s-au adaptat situatiei si au dat curs oricarui loc de munca temporar care sa le permita sa mearga mai departe. Pregatirea profesionala este mai importanta acasa decat pe traseu. In astfel de situatii, ea trece in plan secund atunci cand ceea ce trebuie sa faci pentru a putea merge mai departe este sa desfasori activitati menajere sau care necesita cunostinte minime. Pentru copii este de un real folos sa poata intelege acest mecanism pe care sa il adopte mai tarziu, pentru ca in societatea actuala, succesul este mai aproape atunci cand nu suntem blocati pe o anumita directie si reusim sa schimbam lucrurile din mers.
De asemenea, prin prisma schimbarilor dese, copiii invata sa se bucure de momentul prezent si privesc cu mai putina ingrijorare spre viitor, fie ca este vorba despre un prieten pe care trebuie sa il lase (cel putin fizic) in urma, fie ca este vorba despre un obiect de care se simt atasati si de care trebuie sa se desparta pentru a face loc altuia. Chiar daca este greu, ei vor invata sa faca acest lucru cu zambetul pe buze daca aceasta este decizia corecta pentru urmatorul pas.
4. Descopera bucuria de a explora si dezvolta un stil de viata activ
A fi permanent in miscare presupune a acorda atentie fiecarui detaliu si a experimenta in acelasi timp lumea ca individ ce apartine temporar unei comunitati, nu ca simplu observator. Copiii au in acest fel posibilitatea de a adopta si cunoaste stiluri de viata diferite, de la obiceiuri alimentare pana la religie sau norme sociale. Acest tip de explorare este util datorita faptului ca impactul cu astfel de medii se produce natural, in absenta prejudecatilor sau a altor bariere mentale pe care le au adultii atunci cand se afla in spatii care nu le sunt familiare. In acelasi timp, vor invata sa gaseasca asemanarile si sa accepte mult mai usor diferentele sociale si culturale, dezvoltand ca adulti responsabilitatea si capacitatea de a trece prin propriul filtru diferite situatii din viata de zi cu zi. De asemenea, explorarea si experimentarea vor contribui la combaterea plictiselii, care nu aduce nici un beneficiu la varste mici.
5. Acumuleaza un bagaj de informatii vast, prin experienta la prima mana
Calatoriile lungi au un impact major asupra educatiei copiilor, venind in completarea studiilor teoretice si ajutand la intelegerea mai buna a unor fenomene globale, prin experienta la prima mana. Altfel spus, discriminarea abordata teoretic in scoala este inteleasa altfel de un copil care intalneste pe parcursul calatoriei comunitati sau persoane discriminate si are ocazia de a interactiona cu acestea, in aceeasi masura in care poate intelege cum se simte discriminarea, putand fi pus intr-o astfel de situatie la randul sau. Procesul de invatare merge mult mai departe, iar experienta oferita de interactiunea cu diferite medii si culturi ii ofera o perspectiva mult mai larga asupra ideii de cunoastere.
6. Realizeaza importanta familiei si a lucrului in echipa
Pe parcursul unei calatorii lungi, gradul de interactiune dintre membrii familiei este mult mai mare decat in mod obisnuit. Acest lucru este benefic pentru intreaga familie. Este imbunatatita comunicarea in cuplu, precum si relatia cu cel mici, pe fondul experientelor comune pe care le impartasesc pe parcursul calatoriei, indiferent ca este vorba despre o plimbare pe munte sau despre impartirea aceluiasi sac de dormit. In acelasi timp, este exersat managementul conflictelor si rezistenta in situatii de stres, fapt ce contribuie pe termen lung la unitatea familiei. In acelasi timp, cei mici au ocazia de a isi descoperi parintii in conjuncturi noi, si de a experimenta relatia cu acestia si din postura de camarazi de drum, astfel ca, pe langa relatia parinte-copii, se dezvolta si cea de prietenie care uneori le lipseste familiilor.