Totul pare ideal atunci cand te casatoresti, surprizele se tin lant, amandoi sunteti relaxati in luna de miere si va bucurati de timpul petrecut impreuna.
Dar ce se intampla si cum reactionezi atunci cand apar greutatile? Ramai alaturi de partener, il sustii chiar si atunci cand nu esti de acord cu deciziile, actiunile si greselile lui? Ei bine, iubirea este raspunsul, sentimentele voastre fiind responsabile de felul in care depasiti impreuna obstacolele, situatiile tensionate putand chiar consolida casnicia si relatia dintre voi.
Asa ca ia in considerare urmatoarele reguli si realizeaza ca mentinerea unei casnicii fericite nu este atat de grea precum ai putea anticipa.
Increderea
Increderea este esentiala pentru mentinerea oricarei relatii, iar fara aceasta poate fi dificil sau chiar imposibil sa mentii o casnicie.
Presupunand ca sotul te-a inselat in trecut iar tu, dupa calmarea momentelor de furie, te-ai hotarat sa ii mai dai o sansa, inseamna sa ii oferi si beneficiul indoielii si sa ai din nou incredere in el, fara a te intreba la fiecare pas daca nu cumva va repeta greseala. Daca nu poti avea incredere in partener, relatia dintre voi va avea de suferit.
Compromisul
Extrem de important intr-o casnicie, compromisul ii ajuta pe cei doi parteneri sa ajunga la un acord chiar si in cele mai tensionate situatii, sa ia impreuna deciziile si sa isi imparta de comun acord responsabilitatile.
Comunicarea
Comunicarea mentine orice relatie sanatoasa si fericita. Simplul fapt de a impartasi cu partenerul bucurii, tristeti, probleme, dorinte si planuri va uneste mai mult si va determina sa va sprijiniti reciproc.
Respectul
Intr-o casnicie, respectul reciproc este o necesitate si ii determina pe cei doi parteneri sa isi ofere si spatiul personal de care au nevoie. Atunci cand iti respecti partenerul nu vei tipa la el, nu ii vei cauta in sertare si nici nu ii vei controla telefonul ci vei discuta deschis si cu calm ori de cate ori crezi ca ceva nu este in regula.
Acceptarea
Extrem de importanta, acceptarea te face sa iti admiri si apreciezi partenerul fara a-ti dori sa il schimbi in ceea ce crezi tu a fi sotul ideal. Daca ai acceptat modul de viata, caracterul si comportamentul partenerului inainte de casatorie si asa te-ai indragostit de el, nu exista nici-un motiv ca il tranformi intr-o alta persoana o data ce sunteti legati de un act.
Intelegerea
Intelegerea ce partenerii si-o ofera unul altuia contribuie la o casnicie puternica. Asculta-ti partenerul, fi constienta de sursa ideilor sale si intelege-l ori de cate ori isi concentreaza mare parte din atentie intr-un nou proiect.
Multe persoane vad mentinerea unei casnicii ca pe o sarcina grea, dar nu este. Greul apare doar atunci cand partenerii pierd dragostea unuia pentru celalalt insa, atat timp cat iti iubesti partenerul si comunici cu acesta problemele si situatiile dificile pot fi depasite.