Atunci cand devii expert in a le spune oamenilor ceea ce vor sa auda si in a fi ceea ce isi doresc ceilalti, nu neaparat ceea ce vrei tu, sfarsesti devenind cea mai proasta varianta a ta. Nu este altcineva in locul tau, nu devii o alta persoana, esti tot tu, insa obiceiul pagubos de a avea mereu nevoie de aprobarea celorlalti ajunge sa devina unul periculos atunci cand incepi sa uiti cine esti cu adevarat.
Cand nu te mai simti bine in propria piele, nici cel mai eficient ajutor din exterior nu te poate face sa te simti mai bine. Cand te pierzi pe tine, pierzi tot. Asadar, ce te determina sa tii atat de mult cont de parerea celorlalti? Lipsa de incredere in tine, teama de a fi respins, nevoia de a te incadra in niste tipare?
Iata cum poti evita ca lucrurile sa se agraveze:
Constientizeaza faptul ca ai o problema
Poate parea un sfat banal, insa nu este. Pe masura ce acorzi tot mai multa atentie celor din jur, inevitabil incepi sa iti acorzi tie tot mai putina. Este important sa poti sa constientizezi orice schimbare negativa in starea ta generala, pentru a putea indrepta lucrurile.
Asadar, daca simti ca nu mai esti ok cu tine si ca incepe sa devina coplesitoare presiunea din exterior, poate ar fi cazul sa iti reconsideri relatia cu ceilalti si mai ales, pe cea cu tine. Primul pas, acela de a trage un semnal de alarma, este facut deja.
Fii putin egoist
Poate suna nefiresc, insa oamenii care sunt prea atenti la cei din jurul lor si la nevoile lor, tind sa se piarda pe ei insisi. Fii putin egoist si concentreaza-te exclusiv pe ceea ce iti face tie bine, indiferent de ce se intampla in jurul tau. Fii pregatit pentru reactii negative si infrunta-le cu curaj daca simti ca schimbarile pe care le faci te aduc mai aproape de tine insuti.
Fa ceea ce iti place
Nu e usor sa te redescoperi. Implica dorinta de a face acest lucru, iar dorinta are la baza iubirea de sine. Redescopera-ti vechile hobbyuri, incearca altele noi, renunta la ceea ce nu iti mai face placere si in general, incearca sa te simti bine cu tine.
Creeaza-ti obiceiuri sanatoase
Acestea nu doar ca iti fac bine pe toate planurile, dar te ajuta si sa cresti stima de sine. Faptul ca vei arata mai bine, ca te vei simti mult mai in forma fizic si psihic, se va cunoaste si in felul in care relationezi cu cei din jur. E mai usor sa te impui atunci cand nu mai stai in gehunchi in fata celorlalti.
Invata sa iti asumi responsabilitatea
Luarea deciziilor si asumarea responsabilitatii pentru ele te ajuta sa devii mai puternic. Cand stii ceea ce vrei si esti pregatit sa iti asumi ce esti, ce faci, ce decizi, nimenu nu va mai reusi sa te faca sa eziti sau sa urmezi cai care nu sunt ale tale. Stabileste-ti clar niste reguli si principii sanatoase si comporta-te in consecinta.