Nu conteaza cum te simti atunci cand te trezesti, tu esti singurul care are puterea de a-ti schimba gandurile si atentia spre lucruri pozitive, pentru a „infrunta” ziua ce vine. Cu doar cateva mici trucuri poti sa iti imbunatatesti starea mentala, daca te confrunti cu emotii negative.
Iata ce trebuie sa faci dimineata, inainte sa iei micul dejun:
1. Trezeste-te devreme
Daca incepi ziua devreme, ai mai mult timp la dispozitie sa te trezesti si sa setezi tonul pentru intrega zi. Poti sa te relaxezi inca 15 minute in pat, fara sa te grabesti si poti sa pleci la munca in ritmul tau.
2. Fa sport
Dimineata este considerata de unele persoane cea mai propice perioada pentru a face sport. In acest fel elimini energiile negative si te pregatesti pentru o zi incarcata la munca. Nu ai nevoie decat de 30 de minute pentru a face exercitii fizice si te vei simti mult mai bine, chiar daca nu esti genul de persoana matinala.
3. Seteaza-ti obiectivele zilei
Acorda-ti 10 minute dimineata pentru a te gandi ce ai de facut si care sunt lucrurile care se afla in topul prioritatilor zilei respective. Fa o lista cu 2 sau 3 activitati si incearca sa nu te abati de la ele pe parcursul zilei. Daca reusesti sa le duci la bun sfarsit te vei culca mai multumit si cu senzatia ca ai progresat.
4. Fa o lista cu lucruri pe care vrei sa le schimbi la tine
Daca ti-ai propus sa te lasi de fumat sau sa renunti la alte obiceiuri care nu iti sunt benefice, trebuie sa iti reamintesti de acestea inca de dimineta. Pentru a nu uita de ele, poti sa le scrii pe o lista, alaturi de obiectivele tale si sa o lipesti pe birou, pe usa sau chiar pe masa de la bucatarie.
5. Mediteaza
Nu trebuie neaparat sa stai intr-o pozitie cu picioarele incrucisate ca la yoga, ci poti, pur si simplu, sa reflectezi 10 minute asupra celor mai importante lucruri pentru tine. Poti sa te gandesti la telurile tale sau la cele mai banale activitati pe care vrei sa le faci zilele urmatoare. In aceste minute te vei relaxa si iti vei pune ordine in ganduri.
Daca ai reusit sa bifezi acesti pasi dimineata, poti sa te bucuri linistit de un mic dejun copios si ziua ta va fi cu siguranta mai buna.