Alergiile apar ca o reactie a organismului la anumiti stimuli externi, pe care ii interpreteaza ca fiind intrusi si incearca sa ii elimine. Daca nu sunt tratate la timp, persoana afectata poate sa faca chiar soc anafilactic.
In general, simptomele alergiilor alimentare sunt destul de asemanatoare, indiferent de produsul consumat, insa de aceasta data vom discuta strict despre alergia la pepene.
Principalele simptome:
1. Urticarie
Un simptom extrem de comun pentru orice tip de alergie este urticaria. Aceasta reactie cutanata iti va provoca mancarimi foarte puternice si trebuie sa iti dea un semn de alarma.
2. Tuse
O alta reactie a organismului este tusea. La cateva minute dupa ce ai ingerat pepenele, vei simti o dorinta puternica de a tusi.
3. Mancarimea cavitatii orale
Daca simti senzatie de mancarime la nivelul limbii sau al gatului, combinata cu celelalte simptome, s-ar putea sa fii alergi la pepene.
4. Greturi si varsaturi
Durerile de stomac sunt destul de comune in cazul multor afectiuni. Totusi, daca ajungi la scurt timp sa ai greturi si chiar varsaturi, alaturi de alte simptome, este posibil sa ai alergie la pepene.
Desi alergia la pepene este destul de rar intalnita, ea exista si o poti dezvolta chiar si in anii adolescentei sau maturitatii. Daca prezinti cateva dintre simptomele de mai sus dupa ce ai consumat pepene, este recomandat sa mergi la medicul specialist.