Cafeaua a fost consumata inca din cele mai vechi timpuri si iti poate oferi avantaje si dezavantaje deopotriva. Cofeina pe care o contine te ademeneste in fiecare dimineata si cu toate ca este un obicei placut, care iti ofera o senzatie de confort, iti poate provoca si reactii mai putin placute precum sunt palpitatiie, durerile de stomac sau iritabilitatea.
Cu toate ca aceasta este cunoscuta pentru abilitatea de a-ti lua durerea de cap cu mana, unele persoane se plang de migrenele cauzate de consumul de cafea.
Efectele acestui produs atat de popular in lume sunt diverse si difera de la persoana la persoana. Calitatea, aroma si cantitatea consumata joaca un rol important in starile pe care le experimentezi atunci cand il consumi.
In anul 2014, statisticile au aratat ca romanii consumau in medie 2.3 kilograme de cafea pe an, adica aproximativ o jumatate de ceasca de cafea pe zi. Romania se afla pe locul 26 la consumul de cafea la nivel mondial. In Uniunea Europeana, media consumului anual de cafea este de 4 kilograme pe cap de locuitor, ceea ce inseamna ca Romania se afla mult sub aceasta limita.
Cafeaua, un energizant zilnic
Conform Asociatiei Romane a Cafelei (ARC), cafeaua poate aduce numeroase beneficii organismului si mintii tale. Daca esti o consumatoare de cafea, cu siguranta ca ai cunoscut deja efectele sale benefice asupra starii tale de spirit, a nivelului tau de energie si a puterii de concentrare.
Pe langa efectul energizant pe care il are cafeaua, consumul acesteia te poate proteja de o varietate de afectiuni. Un studiu realizat la Harvard a demonstrat puterea cafelei de a reduce riscul de a dezvolta boala Parkinson, o boala degenerativa care afecteaza abilitatea corpului de a-si controla miscarile.
Consumul de cafea mai poate preveni si:
Datorita continutului ridicat de antioxidanti al cafelei, aceasta este un bun remediu si pentru reducerea inflamatiilor. Din acelasi motiv este recomandata si persoanelor care sunt predispuse la afectiuni ale retinei, intrucat aceasta are tendinta de a se degrada din cauza stresului oxidativ.
Mai mult decat atat, cafeaua neagra poate avea un efect surprinzator asupra danturii tale. Desi bautorii de cafea se feresc sa bea cafea fara lapte de teama ca nuanta alba a dintilor va fi afectata, studiile de specialitate arata ca aceasta are abilitatea de a ucide bacteriile care cauzeaza carii. Totodata, cafeaua neagra protejeaza si impotriva infectiilor gingiei. Totusi, zaharul reuseste sa anuleze aceste proprietati ale cafelei.
Cand este indicat sa nu bei cafea?
In ciuda tuturor beneficiilor pe care cafeaua le poate avea asupra sanatatii corpului si asupra starii mentale, ea poate deveni si un dusman al organismului daca este consumata incorect.
Cafeaua poate avea efecte negative in timpul sarcinii, poate provoca dependenta daca este consumata in exces si poate inrautati insomniile. In special atunci cand calitatea acesteia lasa de dorit, iti poate provoca toxinfectii. Asadar, incearca sa alegi sortimente de cafea in care ai incredere si locuri in care stii ca se serveste cafea superioara din punct de vedere calitativ.
Specialistii sustin ca este sanatos sa bei intre 1-6 cani de cafea filtrata de calitate pe zi, insa tot ce depaseste aceasta cantitate poate deveni daunator corpului tau. Insa, chiar si atunci cand consumi doar cateva cani pe zi, trebuie sa ai in vedere faptul ca zaharul, laptele si frisca sunt elemente care contribuie la aportul de calorii, ceea ce inseamna ca riscul de a lua in greutate este mare atunci cand bei mai multe cafele dulci pe zi.
Asadar, consuma cafea in mod inteligent, incearca sa o bei cu cat mai putin zahar si evita amestectul cu lapte daca vrei sa beneficiezi de toate avantajele acesteia.
Sursa imagine: keurigmodelsreviews.com