Fie este vorba de ignorarea comportamentului prin care se cauta atentie, in paralel cu rasplatirea copilului atunci cand are un comportament adecvat, fie pedepsirea acestuia prin excludere. Acel mic pas spre obraznicie si un timp de pauza sunt un lucru obisnuit in milioane de camine de pretutindeni. Dar intrebarea este, functioneaza aceste atitudini cu adevarat? Psihologia copilului si neuro-stiinta spun altceva. Aici sunt patru motive pentru care ar fi posibil sa vrei sa reconsideri felul in care reactionezi data viitoare cand copilul tau are o asemenea criza.
1. Copiii nu se pot abtine de la aceste crize de frustrare.
Copiii izbucnesc in aceste crize dintr-un motiv extrem de simplu, si anume deoarece creierul lor nu este la fel ca al adultilor. Conexiunile imature din creierul lor nu le permit sa isi controleze emotiile la fel de bine cum o face mare parte din noi. Creierele noastre sofisticate ne permit sa ne controlam impulsurile, sa ne purtam intr-un fel despre care stim ca este acceptabil din punct de vedere social si sa ne calmam emotiile inainte de a deveni violenti sau lipsiti de control. Copiii nu pot face fizic acest lucru. Cand au un astfel de izbucnire, ei nu sunt obraznici sau manipulativi, ci sunt pur si simplu copii care lupta cu sentimente puternice, abilitati slabe de comunicare si capacitati chiar si mai slabe de echilibrare a emotiilor. Noua ni se poate parea ridicol sa ai o criza de frustrare din cauza culorii unei cesti sau a formei in care sunt taiate sandwich-urile, dar pentru un copil toate aceste lucruri sunt la fel de importante ca si plata chiriei sau a ratei la banca pentru un adult. Doar pentru ca noua nu ni se par importante, nu inseamnna ca pentru copil nu sunt.
2. Copiii nu se pot calma de unii singuri
Gandeste-te la copilul tau ca la o oala cu apa care fierbe pe soba fara capac. La fel ca apa din oala, emotiile sale incep sa fiarba si sa creasca in intensitate pana cand, in cele din urma, dau pe dinafara, la fel cum se intampla cu o oala care fierbe nesupravegheata. Un copil nu are nici o cale de a inchide gazul, cum ar avea un adult, el se poate opri doar cand apa este complet secata, iar el este complet extenuat. Adultii isi pot echilibra propriul termostat emotional, ei pot opri gazul si pune un capac peste propriile emotii. Copiii insa au nevoie de un adult care sa faca toate acestea pentru ei, sa se ocupe de apa care a dat pe dinafara, sa stearga urmele, sa opreasca focul si sa puna un capac. Sau, cu alte cuvinte, copiii au nevoie de ajutorul tau ca adult pentru a se calma. Au nevoie de cuvinte linistitoare, imbratisari, rabdare si sprijin. Daca sunt trimisi sa se linisteasca singuri este ca si cum ar fi lasati sa fiarba pana la ultima picatura de apa. Ei nu se gandesc la ceea ce au facut gresit sau la cum se vor purta data viitoare, pentru ca pur si simplu nu au capacitatea neuronala de a face asta. Ei nu se pot calma cu buna stiinta, ci doar pentru doua motive – daca se epuizeaza sau daca invata ca tu nu te vei purta iubitor pana cand ei nu o vor face. Daca folosesti aceste doua metode, tot ce ii vei invata va fi sa isi reprime emotiile. Este atunci de mirare ca atat de multi adulti au probleme in a fi deschisi din punct de vedere emotional, daca acest lucru a fost incurajat inca din copilarie?
3. Copiii nu se simt in nici un fel mai bine decat noi atunci cand au aceste crize
Unui parinte al unui copil care are acest gen de izbucniri nu ii este deloc usor. Deseori pare ca si cum copilul face aceste lucruri deliberat, doar ca sa te enerveze. Intotdeauna alege cele mai proaste momente, cand esti obosot sau esti in public. Te simti rusinat, stanjenit, suparat, neputincios, in imposibilitate de a controla ceea ce se intampla. Ideea e ca si copilul tau simte exact la fel. Copiii nu se distreaza in timp ce au aceste crize de frustrare. Imagineaza-ti doar cat de ingrozitor trebuie sa fie sa te simti atat de lipsit de control si sa vezi ca persoana pe care o iubesti si in care te increzi cel mai mult pur si simplu te ignora in momentul in care tu ai cel mai mult nevoie de ea. Oricat de greu i-ar fi unui parinte al unui copil care are aceste izbucniri, copilului ii este infinit mai dificil.
4. Deseori, copiii izbucnesc pentru ca simt ca pierd legatura cu noi
Unul din motivele cele mai des intalnite pentru care copiii au aceste crize de frustrare este faptul ca ei simt lipsa unei legaturi cu parintele. Cauzele acestei lipse sunt de obicei aparitia unui frate, inceperea gradinitei sau intoarcerea mamei la munca. In fiecare dintre aceste cazuri, copilul se simte mai putin conectat la parinte iar aceasta lipsa de conectare il face sa se simta extrem de vulnerabil, confuz si speriat. Imagineaza-ti partenerul sosind acasa seara si spunand „Iubito, aceasta este noua mea prietena, o sa locuiasca cu noi. O iubesc foarte mult si te iubesc si pe tine la fel de mult ca si inainte si cu timpul o sa o iubesti si tu.” Suna ridicol?
Acesta este efectiv ceea ce se intampla atunci cand ii faci cunostinata copilului tau cu un fratior sau surioara. Imagineaza-ti cat de nesigur se simte, e de mirare ca are aceste izbucniri? Cea mai buna cale de rezolvare este sa nu produci o si mai mare distantare prin ignorarea lui, sau prin excluderea lui chiar si pentru un timp, ci sa il ajuti sa inteleaga ca il iubesti in continuare, la fel de mult ca inainte, si asta o faci aratandu-i prin actiunile si intelegerea ta. Trebuie sa arati mai multa empatie, nu mai putina.
