Rolul kefirului in alimentatia copiilor si beneficiile sale nutritionale

de la 21 Feb. 2025
Rolul kefirului in alimentatia copiilor si beneficiile sale nutritionale Kefirul este un produs lactat fermentat extrem de apreciat pentru proprietatile sale nutritionale si potentialele beneficii pentru sanatate, dar si pentru gustul sau acrisor si racoritor. In acest articol, iti vom spune de ce poate reprezenta o alegere buna si cand vine vorba de alimentatia copiilor.

Beneficiile nutritionale ale kefirului

Kefirul este o sursa buna de nutrienti esentiali pentru sanatatea organismului. Contine proteine, vitamina B12, calciu, vitamina K, riboflavina, folat si fosfor. Aceste elemente nutritive joaca un rol esential in functionarea corecta a organismului, sustinand procese precum formarea celulelor sanguine, mentinerea sanatatii oaselor si functionarea normala a metabolismului.[1][2][3]

In plus, este o sursa excelenta de probiotice, una chiar mai potenta decat iaurtul. Probioticele sunt microorganisme benefice ce ajuta la mentinerea sanatatii intestinale, favorizand echilibrul florei intestinale si prevenind tulburarile digestive precum constipatia sau diareea, iar kefirul contine mai multe tipuri de bacterii probiotice decat iaurtul.[1][2][3]  

Rolul kefirului in alimentatia copiilor

Introducerea acestui aliment in dieta celor mici le poate aduce numeroase beneficii pentru sanatate, de la imbunatatirea sanatatii intestinale la consolidarea sistemului imunitar.[1][2][3]

Unul dintre principalele avantaje ale consumului de kefir pentru copii este imbunatatirea sanatatii intestinale. Dupa cum mentionam anterior, probioticele din kefir ajuta la mentinerea unui echilibru sanatos al florei intestinale, ceea ce poate reduce riscul de diaree, constipatie si alte probleme digestive. De asemenea, probioticele pot stimula sistemul imunitar, ajutand organismul sa lupte impotriva infectiilor.[1][2][3] 

Kefirul este, de asemenea, o sursa excelenta de calciu si vitamina K, esentiale pentru intarirea oaselor si a dintilor. Proteinele si ceilalti nutrienti esentiali din kefir sustin cresterea si dezvoltarea armonioasa a celor mici. In plus, pentru copiii care au intoleranta usoara la lactoza, kefirul poate fi o alternativa mai bine tolerata decât laptele, deoarece procesul de fermentatie reduce continutul de lactoza. [1][2][3]

Prin urmare, consumul regulat de kefir poate contribui la o alimentatie echilibrata si la o dezvoltare sanatoasa a copiilor, facand acest aliment o alegere valoroasa pentru mesele lor zilnice.  Poate fi consumat simplu, amestecat cu fructe sau cereale ori adaugat in smoothie-uri nutritive si alte preparate. 

Contraindicatii si precautii in consumul de kefir la copii

Desi kefirul este cunoscut pentru proprietatile sale benefice, exista anumite contraindicatii si precautii in consumul acestuia la copii.

O problema poate fi sensibilitatea sau intoleranta severa la lactoza. Desi kefirul este mai usor de digerat comparativ cu alte produse lactate, in anumite cazuri, copiii cu intoleranta severa la lactoza ar putea sa aiba reactii adverse, in special daca il consuma brusc in cantitati mari. Se recomanda introducerea treptata a kefirului in alimentatia copiilor, incepand cu cantitati mici, si sa se monitorizeze reactia lor la aceasta bautura fermentata. Se mai recomanda si evitarea consumului excesiv, mai ales daca cel mic a fost diagnosticat cu intoleranta la lactoza.[1]

O alta problema poate fi reprezentata de reactiile alergice. Copiii cu alergii la proteinele din lapte pot avea reactii adverse la consumul de kefir. Reactiile pot varia de la eruptii cutanate, umflaturi, la probleme la nivelul sistemului digestiv sau chiar anafilaxie in cazurile severe. De aceea, consumul de kefir este contraindicat la copiii cu alergie la lapte.[1]

Introducerea kefirului in alimentatia copiilor sub un an ar trebui discutata cu medicul pediatru.

Kefirul este un aliment ce poate aduce numeroase beneficii pentru sanatatea copiilor. Datorita continutului sau bogat in nutrienti esentiali si probiotice, poate contribui la imbunatatirea sanatatii intestinale, consolidarea sistemului imunitar, intarirea oaselor si a dintilor, promovarea cresterii si dezvoltarii, precum si la imbunatatirea digestiei si a absorbtiei nutrientilor. Nu uita sa ceri insa si sfatul unui medic si nutritionist pentru a putea face cele mai bune alegeri cand vine vorba de alimentatia copilului tau!  

Surse: 

  1. Kandola, Aaron. „What Is Kefir?”, Medical News Today, 13 July 2017, www.medicalnewstoday.com/articles/318353. Accesat la 20 Feb. 2025.
  2. „Kefir: Is It Good for You?”, WebMD, 2023, www.webmd.com/diet/kefir-good-for-you. Accesat la 20 Feb. 2025.
  3. Leech, Joe. „9 Evidence-Based Health Benefits of Kefir”, Healthline, 24 Sept. 2018, www.healthline.com/nutrition/9-health-benefits-of-kefir. Accesat la 20 Feb. 2025.

Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Revista GRATUITA

Slabeste inteligent. Retete sanatoase si exercitii fizice recomandate

Aboneaza-te la Revista Gratuita Sanatatesistaredebine.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Iti oferim CADOU Raportul Special Gratuit "Slabeste inteligent. Retete sanatoase si exercitii fizice recomandate".

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

x


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!



Revista GRATUITA

Slabeste inteligent. Retete sanatoase si exercitii fizice recomandate

CADOU Special pentru cititorii nostri

Descarca GRATUIT Raportul Special: "Slabeste inteligent. Retete sanatoase si exercitii fizice recomandate".

Adauga mai jos adresa ta de email.
Vei primi Revista Gratuita si noutati zilnice

Recomandari editori



Cele mai citite stiri



Ultimele comentarii



2

Revista GRATUITA

Slabeste inteligent. Retete sanatoase si exercitii fizice recomandate
CADOU Special pentru cititorii nostri

Descarca GRATUIT Raportul Special: "Slabeste inteligent. Retete sanatoase si exercitii fizice recomandate".

Adauga mai jos adresa ta de email.
Vei primi Revista Gratuita si noutati zilnice
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016