Drumetiile montane, indiferent de anotimp, reprezinta o modalitate placuta de petrecere a timpului liber.
Totusi, nu sunt preferate de toata lumea, mai ales pe timpul verii, cand cei mai multi aleg sa isi petreaca vacanta la mare.
Este binecunoscut faptul ca preferinta pentru o varianta sau alta denota anumite particularitati si obiceiuri cu care ne identificam.
O diferenta importanta care trebuie facuta este aceea ca a merge la munte si a merge pe munte sunt doua lucruri diferite.
Pasiunea pentru munte si drumetiile montane este asemanatoare oricarui alt sport, insa beneficiile sale pentru sanatate, atunci cand este practicat in conditii de siguranta, sunt semnificative.
Iata cateva dintre ele:
Intareste sistemul cardiovascular
In functie de nivelul de dificultate pe care il alegi, urcand pe munte poti consuma acelasi numar de calorii ca in cazul alergatului.
Diferentele de nivel si terenul accidentat te vor pune serios la treaba si iti vor lucra musculatura uniform.
Pulsul va creste constant, insa alternarea momentelor de efort intens cu cele mai putin solicitante sunt benefice intregului sistem cardiovascular.
Iti intareste musculatura
Urcatul pe munte actioneaza in special la nivelul musculaturii membrelor inferioare. Insa, spre deosebire de rezultatele mersului la sala, in cazul drumetiilor, musculatura se dezvolta armonios, toti muschii fiind pusi in miscare.
Un alt beneficiu al exercitiilor dinamice in aer liber, este acela ca modeleaza intregul corp, oferindu-i o estetica placuta si asigurandu-i in acelasi timp o rezistenta care creste in timp.
Ajuta la eliberarea stresului
O zi de drumetie poate face minuni la nivelul psihicului. Fie ca esti singur sau insotit, esti in permanenta inconjurat de natura si stimulat senzorial de aceasta.
Cantecul pasarilor, fosnetul frunzelor, felul in care se simte pamantul, mirosul de aer curat, te incarca de energie si te ajuta sa te relaxezi total.
Padurea este adesea perceputa ca un mediu protector in care omul se simte in siguranta si nimic nu este mai placut decat sa te intorci pentru o vreme la lucrurile simple, asa cum au existat ele dintotdeauna.
Muntele este locul in care te bucuri ca niciodata de fructe proaspete si apa, prin prisma efortului fizic depus si a endorfinelor care se elibereaza in acest timp.
Profita de faptul ca inca exista locuri in Romania in care oamenii ajung destul de rar!
Muntele te ajuta sa iti cunosti limitele
Multe lucruri te pot pune in situatia de a iti depasi limitele, insa prea putine te ajua sa ti le cunosti cu adevarat.
Cea mai importanta lectie pe care ti-o da muntele este aceea ca trebuie sa il respecti si ca a iti cunoaste limitele nu te face mai slab, ci mai puternic.
Muntele educa
Adesea muntele ofera lectii importante pe care le impachetam bine in rucsac si de care tinem cont si acasa.
Iti dezvolta sentimentul de responsabilitate si iti inspira spiritul civic pe care, uneori, il dam uitarii.
Adesea, un astfel de hobby antreneaza si mentine practicarea unui stil de viata sanatos.