Termenul „deja-vu” vine din limba franceza si inseamna „deja vazut”. Fenomenul este destul de comun si exista numeroase teorii care incearca sa-l explice, atat in psihologie, in neurologie, cat si in parapsihologie.
Sigmund Freud, renumit neurolog si fondatorul psihanalizei, atribuia episoadele de deja-vu unor dorinte reprimate. Potrivit lui, senzatia functioneaza ca un mecanism de aparare si indica faptul ca experienta initiala a provocat o suferinta si a fost, prin urmare, reprimata sau refulata.
Alti psihologi sunt de parere ca acest fenomen este cauzat de mecanismele interne care creeaza proiectii ale dorintelor individului, proiectii care sunt pur si simplu declansate aparent aleatoriu de anumiti factori fizici sau emotionali.
Cert este ca specialistii nu stiu inca sa explice concret de ce apare acest fenomen si cum se produce. Prin urmare, exista mai multe ipoteze pe aceasta tema, care ramane o adevarata provocare pentru toate domeniile stiintei.
Ceea ce totusi se stie este ca senzatia de deja-vu poate aparea mai frecvent la persoanele care sufera de schizofrenie si epilepsie. Se stie, de asemenea, ca stresul, oboseala si excesul de alcool si de droguri cresc predispozitia la deja-vu.
Unele studii indica faptul ca, daca senzatiile de deja-vu sunt frecvente si intense, ar putea fi un simptom al epilepsiei de lob temporal. Aceasta este zona din creier unde se afla hipocampul – o componenta a creierului responsabila, printre altele, cu memoria.
Tot aici se afla si amigdala, o alta componenta responsabila cu procese legate de memorie, dar si cu raspunsurile emotionale. In sustinerea acestei teorii vin cazurile de persoane suferinde de acest tip de epilepsie care, inainte de criza convulsiva propriu-zisa, au parte de un deja-vu care tine loc de avertisment.
Exista vreo legatura intre deja-vu si emotii?
Potrivit unui grup de cercetatori din Marea Britanie, Canada si Franta, fenomenul deja-vu poate fi asociat si cu tulburarea anxioasa. Cercetatorii au urmarit cu atentie cazul unui tanar britanic de 23 de ani care a trait cu senzatii frecvente de deja-vu timp de opt ani.
Potrivit acestui studiu, tanarul prezinta o istorie de anxietate si depresie si, cu cat se simte mai tulburat, cu atat este mai mare frecventa si intensitatea fenomenului deja-vu. Tomografiile baiatului nu prezinta insa modificari, ceea ce le-a sugerat cercetatorilor ca motivele aparitiei fenomenului sunt probabil psihologice, si nu neurologice.
Este interesant de observat in acest context ca anxietatea este legata atat de emotii si de capacitatea sau incapacitatea de a le gestiona, cat si de anumite dezechilibre chimice din creier. Acest lucru sugereaza ca fenomenul deja-vu este mai degraba de de natura emotionala, insa nu pot fi ignorati nici factorii neurologici.
