Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Lucruri pe care nu le stiai despre blue jeans

de la 12 Iun. 2016 Exclusiv
Lucruri pe care nu le stiai despre blue jeans Cei mai scumpi blue jeans din lume sunt cei produsi de Dussault Apparel Inc. si pot fi achizitionati din cateva magazine de lux din New York si Los Angeles. Costa 250.000 $ perechea.
Tags: blue jeansblugiistoria blugilordussault apparel

Povestea blue jeans-ilor incepe in 1872, cand Jacob Davis, un croitor din Nevada, solicitat de un client sa ii faca o pereche robusta de pantaloni, a avut ideea sa foloseasca nituri de cupru pentru a intari zonele care cedau de obicei primele: colturile buzunarelor si nasturii de la slit.

Inovatia adusa de Davis n-a constat, asadar, in materialul folosit pentru a realiza pantalonii – panza Blu di Genova la care a apelat era destul de cunoscuta pe atunci in croitorie – ci in aceste nituri de cupru, foarte durabile, care eliminau complet problemele pe care le-aveau utilizatorii cu buzunarele si cu slitul. Au rezultat astfel niste pantaloni foarte rezistenti, care s-au dovedit ideali pentru mineri, cowboys, taietori de lemne etc. si care au inceput sa fie foarte cautati.

Asadar, nu comoditatea, nu aspectul, nu moda au stat la baza impunerii pe piata a acestor pantaloni, ci strict durabilitatea – un avantaj esential pentru muncitorii din acea perioada, care n-aveau prea multi bani de dat pe haine. Ca urmare, timp de peste 70 de ani ei s-au vandut foarte bine ca pantaloni buni de smotru.

Succesul adevarat a venit insa dupa cel de-al doilea razboi mondial…

…cand designerii de moda si-au indreptat atentia spre blue jeansi si le-au imbunatatit linia si aspectul general. Brusc, acesti pantaloni au devenit foarte populari, fiind acceptati cu incantare de o societate care evolua din ce in ce mai mult spre nonconformism. Adolescentii, in special, erau in fruntea acestui trend, dornici sa imite cateva vedete de calibru (James Dean, Elvis Presley) care aparusera in blue jeans pe marele ecran.

S-a facut astfel o trecere interesanta la aceasta tinuta lejera, cu blue jeans, tinuta care a reusit sa patrunda chiar si in mediile mai scortoase, unde anterior nu se acceptau decat costumul si cravata.

Si trendul acesta a continuat, astfel ca in momentul de fata purtatorii de jeans provin din toate categoriile sociale: nu numai din randul muncitorilor, fermierilor sau gospodinelor, ci si din randul artistilor, cadrelor universitare, managerilor sau chiar politicienilor.

Ca o paranteza, in urma cu cativa ani, pe cand se documenta pentru cartea sa “Blue Jeans: The Art of the Ordinary” (2012), antropologul american Daniel Miller a facut un experiment: a vizitat zeci de orase mai mici sau mai mari, din Filipine pana in Turcia, din India pana in Brazilia, s-a asezat intr-un punct circulat si a observat ce pantaloni poarta primii 100 de trecatori. Peste jumatate din ei purtau blue jeans, motivatiile preferintei lor pentru acest articol vestimentar fiind diverse: jeansii sunt confortabili, sunt ieftini, sunt rezistenti, sunt sexy, sunt la moda etc.

Cum a receptionat Romania acest impact mondial al blue jeans-ilor?

Desigur, in comunism, pe vremea lui Ceausescu, impactul a fost minim. Blue jeansii (blugii) nu se gaseau pe piata si singura modalitate de a-i procura era sa apelezi la “vaporeni” (marinari care ii aduceau din strainatate), la muncitori care lucrasera prin Siria, Irak sau Libia sau la bisnitari care erau in legatura cu studentii straini si apelau la acestia pentru a cumpara blugi din shop-uri, pe valuta.

Vorbim aici, bineinteles, de blue jeansii originali, nu de copii penibile facute pe la Pascani, din materiale de foarte proasta calitate. Cine avea pe-atunci o pereche de Levi’s, Lee sau Wrangler era un fel de zeu, dupa cum arata si marturiile celor care au trait acea perioada:

“Cand cineva isi cumpara blugi, ne miram si vorbeam despre respectivul de parca si-ar fi luat casa. Ne era drag sa avem blugi, nici vorba sa-i purtam zi de zi. Ii tineam pentru ocazii, ca pe o rochie de matase.”

“Era filmul acela, Dallas, in care actorii purtau blugii ca salopete, in grajduri. Ne era o ciuda cand vedeam cum prapadesc bunatate de pantaloni... Erau scumpi blugii atunci, eu dadusem 1.500 de lei pe o pereche de Levi’s. Si erau bani, aproape cat un salariu.”

“Imi aduc aminte ca eram in scoala profesionala, in Craiova, si am participat la un turneu de box in fosta URSS, cu niste cubanezi. La finalul competitiei, unul dintre cubanezi, care era de talia mea, mi-a oferit cadou o pereche de blugi originali. Dupa ce am venit acasa, la Recea, am devenit vedeta pentru ca eram singurul la acea vreme care purta blugi originali.”

Apoi, dupa Revolutie, piata s-a deschis si multi au facut atunci averi colosale aducand blue jeans din Turcia si vanzandu-i prin targuri sau prin consignatii. Iar astazi practic nu exista magazin vestimentar care sa nu comercializeze asa ceva, intr-o gama super-variata de marci si stiluri, rezultatul fiind o piata estimata, doar in Romania, la 300 de milioane de euro.

In final, cateva informatii interesante despre blue jeans

• Initial, existau modele diferite pentru barbati si femei. Modelele pentru femei nu aveau zona de inchidere amplasata frontal, ci pe laterala stanga;

• In 1885, o pereche de blue jeans se putea cumpara in SUA cu 1,5 $, echivalentul a 37 $ in ziua de astazi. Pretul nu prea s-a schimbat de atunci – blue jeansii obisnuiti costa acum 30-50 $;

• In mod traditional, blue jeansii se vopsesc in albastru, cu o vopsea pe baza de pigment indigo. Anual se produc cca 20.000 de tone din aceasta vopsea, iar pentru o pereche se folosesc doar cateva grame;

• Se spune ca primii blue jeansi prespalati au aparut accidental, prin anii ’60, in urma unei inundatii la un mic depozit din Cartersville, Georgia. In ciuda faptului ca aratau deja uzati, ei au fost scosi totusi la vanzare si s-a descoperit ca au un mare succes la public;

• Tehnica cea mai comuna de prespalare presupune folosirea unor masini industriale de spalat tesaturi, in care se introduc pietre. Mai exista si tehnica “sandblasting” (cu jet sub presiune de apa si nisip), dar aceasta a fost interzisa de cand s-a constatat o crestere a cazurilor de silicoza in randul muncitorilor din industria textila;

• O pereche de blue jeans “consuma” de-a lungul perioadei ei de viata cca 3.500 de litri de apa. Aici intra apa folosita pentru irigarea culturilor de bumbac, pentru procesul de fabricatie si pentru spalarea periodica de catre posesor;

• America de Nord este responsabila pentru 39% din achizitiile de blue jeans la nivel mondial. In clasament urmeaza Europa de Vest cu 20%, Japonia si Coreea de Sud cu cate 5%;

• Americanii cheltuiesc pe blue jeans cca 15 miliarde $ anual;



Sursa foto: www.trendymods.com


Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele

Rating:


Nota: 5 din 5 - 2 voturi.
Revista GRATUITA
5 retete delicioase si sanatoase pentru un plus de energie

Aboneaza-te la Revista Gratuita Sanatatesistaredebine.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Iti oferim CADOU Raportul Special Gratuit "5 retete delicioase si sanatoase pentru un plus de energie".

Clic aici si spune parerea ta!

Alte articole similare pentru fiecare cuvant


x


Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

Revista GRATUITA
5 retete delicioase si sanatoase pentru un plus de energie

CADOU Special pentru cititorii nostri

Un Raport Special de exceptie: "5 retete delicioase si sanatoase pentru un plus de energie".

Adauga mai jos adresa ta de email.
Vei primi Revista Gratuita si noutati zilnice

Recomandari editori



Cele mai citite stiri



Ultimele comentarii



0
Revista GRATUITA
5 retete delicioase si sanatoase pentru un plus de energie
CADOU Special pentru cititorii nostri

Un Raport Special de exceptie: "5 retete delicioase si sanatoase pentru un plus de energie".

Adauga mai jos adresa ta de email.
Vei primi Revista Gratuita si noutati zilnice